Cercetările arată clar că elevii care reușesc să-și gestioneze emoțiile sunt mai pregătiți pentru provocările școlare. De ce?

👉 Concentrare mai bună și rezistență la stres: Elevii care își recunosc și își gestionează emoțiile se pot concentra mai bine la lecții și fac față cu calm situațiilor stresante.

👉 Performanțe academice mai bune:  Meta-analiza lui Durlak et al. (2011) a evidențiat o îmbunătățire medie de 11% a rezultatelor testelor pentru elevii implicați în programe de învățare socio-emoțională.

👉 Îmbunătățirea comportamentului: Rapoartele CASEL (2020-2021) arată că elevii care participă la activități SEL (socio-emotional learning, din eng. – învățare socio-emoțională) prezintă o scădere a comportamentelor agresive și devin mai înțelegători cu colegii.

🔢 Aceste date se bazează pe studii internaționale și rapoarte de specialitate, iar rezultatele pot varia în funcție de modul în care se implementează aceste programe în fiecare școală.

🔎 Pentru mai multe informații, te invit să consulți aceste surse:

Meta-analiza lui Durlak et al (2011)  aici ➡️ https://srcd.onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/cdev.12864

- Rapoartele CASEL aici ➡️ https://casel.org/fundamentals-of-sel/what-does-the-research-say/

Era o zi obișnuită, iar eu încercam să mențin ritmul lecției. Un elev, despre care mulți spuneau că este „problematic”, își arunca din nou caietul, bombănea în bancă și refuza să participe la activitate.

De obicei, aș fi reacționat ca orice învățătoare responsabilă: i-aș fi atras atenția, i-aș fi cerut să respecte regulile clasei. Dar în ziua aceea, ceva m-a oprit. În loc să corectez, am ales să observ.

În pauză, în loc să-l iau la întrebări, m-am așezat lângă el și i-am spus simplu:

💬 „Văd că azi e o zi grea pentru tine. Vrei să îmi spui ce se întâmplă?”

S-a uitat la mine suspicios, dar a fost prima oară când nu a încercat să mă sfideze. După câteva secunde de ezitare, a spus:

💬 „Nu contează. Oricum nu interesează pe nimeni.”

Dar conta. Pentru mine conta.

Așa că am lăsat liniștea să își facă treaba. Nu l-am presat, nu l-am certat.

După alte câteva minute, aproape șoptit, mi-a spus:

💬 „Azi dimineață, tata mi-a zis că sunt un prost și că o să ajung un nimeni dacă nu-l ascult.”

Atunci am înțeles: Toată acea agitație, toată acea revoltă nu erau împotriva mea, nu erau împotriva lecției, nu erau despre „lipsa de respect”.

Erau o durere pe care nu știa cum să o poarte.

I-am propus un joc al biletelor secrete. I-am spus că, în fiecare zi, înainte de a începe lecțiile, ne vom scrie unul altuia un mesaj pe un bilețel. Eu îi scriam un gând pozitiv despre el – ceva ce am observat că a făcut bine. El, dacă voia, putea să îmi răspundă cu ce simțea în ziua respectivă.

A fost sceptic la început. Dar a doua zi, l-am găsit uitându-se curios la bilețelul meu:

💌 „Știu că îți este greu uneori, dar văd cât de bine ai lucrat la exercițiul de ieri. Tu ai un potențial mare.”

Nu mi-a spus nimic, dar l-a păstrat.

În zilele următoare, a început să îmi răspundă, uneori doar cu câteva cuvinte, alteori cu desene. Și, fără să își dea seama, a început să fie mai prezent la ore, mai calm, mai puțin defensiv.

De multe ori, reacțiile copiilor nu sunt despre noi, ci despre ceea ce trăiesc acasă, despre etichetele care le-au fost lipite pe suflet.

Etichetele care li s-au lipit pe suflet, uneori de acasă, alteori de la școală sau din societate, pot deveni povara pe care copiii o duc fără să înțeleagă de ce.

Iată câteva exemple:

😶‍🌫️ „Ești prea sensibil!” → Copilul învață să-și ascundă emoțiile, să nu plângă, să nu își exprime vulnerabilitatea.

😶‍🌫️ „Ești un leneș, niciodată nu termini ce începi” → Ajunge să creadă că nu e capabil să reușească, chiar și atunci când vrea să încerce.

😶‍🌫️ „Degeaba te străduiești, oricum nu ești destul de bun” → Îi scade încrederea în sine și îl face să renunțe înainte de a încerca.

😶‍🌫️ „Ești un copil-problemă” → În loc să caute soluții, își asumă acest rol și începe să se poarte exact așa cum ceilalți se așteaptă.

😶‍🌫️ „Fratele tău e mai deștept decât tine” → Îl face să creadă că nu este suficient și că orice ar face, nu se va ridica la așteptări.

😶‍🌫️ „Nu te mai prosti atâta, fii serios” → Îi închide creativitatea și îl face să creadă că nu e în regulă să se bucure de joacă sau să fie spontan.

😶‍🌫️ „Dacă nu faci cum zic eu, mă supăr pe tine” → Îl face să creadă că trebuie să se conformeze mereu ca să fie iubit sau acceptat.

😶‍🌫️ „Fetele nu trebuie să fie obraznice” / „Băieții nu trebuie să plângă” → Îi învață că anumite emoții sunt greșite, în loc să îi ajute să le gestioneze.

😶‍🌫️ „Nu te mai certa atâta, lasă, mai bine taci” → Îl face să creadă că vocea lui nu contează și că nu merită să-și exprime punctul de vedere.

Etichetele nu sunt doar simple cuvinte, ele devin convingeri. Dar vestea bună este că noi, ca învățători, putem rescrie aceste mesaje.

Un copil care a fost numit „leneș” are nevoie să audă: „Am văzut cât ai muncit azi. Știu că poți”.

Un copil care a fost numit „problematic” are nevoie să simtă că este acceptat așa cum este.

Avem două opțiuni:

1️⃣ Să corectăm comportamente fără să vedem cauza reală.

2️⃣ Să fim acel adult care vede dincolo de reacție și alege să asculte.

1. Alege un copil care pare că are nevoie de sprijin.

2. Scrie-i un bilețel pozitiv în fiecare dimineață, ceva autentic despre el.

3. Încurajează-l să îți răspundă cu un gând despre ziua lui.

Nu toți copiii au acasă un sprijin emoțional. Dar dacă suntem suficient de prezenți, noi putem fi acel sprijin.

Și poate, într-o zi, copilul care nu se simțea suficient de bun îți va scrie înapoi:

💌 „Azi am avut o zi mai bună. Mulțumesc!”

Și atunci vei ști că a meritat.

P.S. 📣 Vrei să afli cum să-i ajuți pe copii să-și înțeleagă fricile și să le depășească?

Înscrie-te la workshop-ul „Vocea Fricii Mele” și descoperă tehnici practice pe care le poți aplica imediat în clasă, pe tot parcursul anului

Pentru detalii și înscriere apasă butonul de mai jos 👇

Până data viitoare, îți mulțumim că ești o SuperDoamnă care aduce schimbarea!

Un weekend plin de Bliss,

Raluca și Eugen