
📖 Timp de citire: 8 minute
Bună dimineața, dragă SuperDoamnă, ☀️
Săptămâna trecută ți-am vorbit despre greșeala pe care o fac peste 90% dintre învățători, fără să-și dea seama, cât și ce presupune Inteligența Emoțională și la ce ajută dezvoltarea acesteia.
Dacă nu ai apucat să citești acel newsletter, acceasează-l aici.
Astăzi, ți-am pregătit ceva special: un exercițiu simplu și eficient pentru a reduce conflictele și a crește armonia la clasă în doar 15 minute! 😍
Inteligența emoțională nu este doar un concept teoretic – este o abilitate esențială pentru o viață echilibrată! Atunci când copiii știu să-și recunoască și să-și exprime sănătos emoțiile, devin mai liniștiți, mai înțelegători și mai buni coechipieri.
Ca învățătoare, poți folosi aceste tehnici simple, adaptate pentru copii cu vârsta între 6-11 ani, zi de zi, pentru o clasă mai armonioasă și atentă la ore 👇
Exemplu: Începe fiecare dimineață cu o simplă întrebare „Cum vă simțiți azi? Creează un panou cu emoji sau culori, unde fiecare culoare reprezintă o emoție, și lasă copiii să își aleagă starea emoțională. Dacă un elev se simte trist, oferă-i spațiu să vorbească fără să se simtă judecat.
Iată culorile și semnificația lor:
- Galben – Bucurie
- Verde deschis – Încredere
- Verde închis – Teamă
- Albastru deschis – Surprindere
- Albastru închis – Tristețe
- Roșu – Furie
- Mov – Dezgust
- Portocaliu – Anticipare
Exemplu: După o lecție solicitantă, spune-le copiilor să se ridice și să închidă ochii. Folosește tehnica „Respirația stelei” – inspirați adânc pe nas în timp ce desenați o stea imaginară în aer, apoi expirați pe gură. Repetați de cinci ori. Vei observa cum se calmează rapid!
Exemplu: Citește o poveste precum „Elmer, elefantul multicolor”, care vorbește despre acceptarea de sine și emoțiile. După lectură, întreabă-i pe copii: „Cum credeți că s-a simțit Elmer? V-ați simțit vreodată la fel? Ce ați făcut atunci?”.
Acest exercițiu îi ajută să-și exprime propriile emoții prin intermediul personajului și vor înțelege că nu doar ei se confruntă cu diverse stări - „Nu ești singur!”
Exemplu: La sfârșitul fiecărei zile, fiecare copil notează pe un bilețel „Un lucru frumos care mi s-a întâmplat azi” și îl pune într-un borcan special. Vinerea, extrageți câteva bilețele și citiți-le împreună. Acest obicei le dezvoltă gândirea pozitivă și recunoștința.
Aceste tehnici sunt ușor de aplicat și pot transforma complet dinamica unei clase! 😊
💠 Obiectiv: Creșterea coeziunii grupului, reducerea conflictelor și dezvoltarea empatiei dintre copii.
💠 Materiale necesare: Un ghem de ață/lână colorată.

1️⃣ Așezați-vă în cerc. Toți elevii trebuie să fie așezați astfel încât să se vadă unii pe alții.
2️⃣ Explică-le regulile:
- Ții capătul unui ghem de lână și spui ceva frumos despre un coleg (de exemplu: „Îți mulțumesc, Maria, pentru că mi-ai împrumutat creioane colorate” SAU „Ana, apreciez că m-ai lăsat să mă joc și eu cu tine în pauză”).
- După ce ai spus aprecierea, îi arunci ghemul acelui copil, dar păstrezi firul prins în mână.
- Copilul care primește ghemul trebuie să spună, la rândul lui, ceva frumos despre alt coleg și să-i paseze ghemul, păstrând și el firul în mână.
3️⃣ Se continuă până când toți elevii au primit ghemul cel puțin o dată și s-a format o rețea între ei.
4️⃣ Reflectați împreună:
Privește rețeaua formată și întreabă-i:
- Ce observați? Ce înseamnă această rețea de fire?
- Cum ar fi dacă unul dintre voi ar lăsa firul jos?
- Ce s-ar întâmpla cu întreaga rețea?
- Cu ce seamănă această rețea pe care am creat-o?
CORECT: Cu o pânză de păianjen!
👉 Pânza simbolizează siguranța și legătura dintre noi. Dacă un fir se rupe, întreaga pânză devine mai slabă. La fel e și în clasă – fiecare dintre noi contează!
❓ Cum putem păstra pânza puternică?
- Avem grijă unii de alții.
- Ne ajutăm când cineva are nevoie.
- Vorbim frumos și ne respectăm.
💡 Dacă un fir s-a rupt, cum îl putem repara? Adică dacă ne supărăm cu ceilalți cum putem reface prietenia? Printr-un gest frumos, un „Îmi pare rău” sau un „Hai să facem pace!”.
💠 Clasa noastră este ca o echipă! Când suntem uniți, ne simțim toți mai bine.
Suntem cu toții conectați! Cuvintele noastre contează, iar fiecare gest de colegialitate, de bunătate și sprijin creează un mediu mai frumos pentru toți, adică o clasă mai unită!
✅ Copiii învață să aprecieze lucrurile bune la colegii lor.
✅ Se creează un climat mai armonios, unde fiecare se simte valorizat.
✅ Conflictele se reduc deoarece copiii devin mai conștienți de legătura dintre ei.
✅ Crește încrederea și coeziunea grupului.
Acest exercițiu este simplu, dar creează un efect WOW în doar 15 minute!
📌 Încearcă acest exercițiu începând de luni și dă-ne REPLY la acest e-mail ca să ne scrii cum a fost pentru clasa ta!
❗ Iar dacă vrei să descoperi și mai multe exerciții care te vor ajuta să armonizezi clasa în doar câteva minute și să te bucuri de procesul de predare, te invităm să urmărești Înregistrarea Masterclass-ului GRATUIT – Cum transformi haosul, gălăgia și epuizarea din clasă în momente armonioase de învățare? – care a avut loc pe 20 februarie.
⚠️ Atenție! Reluarea este disponibilă până duminică, 23.02.2025, la 23:59 (ora României) și o găsești pe link-ul de mai jos 👇
https://event.webinarjam.com/replay/4/2qp5vs2hmhwhrg0
Până data viitoare, îți mulțumim că ești o SuperDoamnă care aduce schimbarea!
Un weekend plin de Bliss,
Raluca și Eugen