Momentul de Educație Emoțională #34

Momentul de Educație Emoțională #34

Cum gestionezi o clasă numeroasă + cu elevi cu CES?

📖 Timp de citire: 3-5 minute

Dragă SuperDoamnă,

Sunt zile în care simți că nu mai ai aer.

Ai 24 de copii în clasă. Trei au Cerințe Educaționale Speciale (CES), poate au certificat sau poate nu (de cele mai multe ori), alți câțiva vin din medii vulnerabile, unde părinții abia reușesc să-i sprijine acasă, iar doi elevi rămân constant în urmă cu materia.

Și de fiecare dată simți acel gol în piept: „Cum să ajut pe fiecare, când abia reușesc să țin pasul cu toți?”

Te învinovățești, deși știi că faci tot ce poți. Te epuizează presiunea de a fi peste tot – profesor, psiholog, ghid, confident – într-un sistem care îți oferă prea puțin sprijin.

E o realitate grea, dar adevărată: multe SuperDoamne din comunitatea BlissIQ se confruntă zilnic cu același conflict interior – dorința de a ajuta pe fiecare copil vs. limitele timpului și resurselor.

Săptămâna trecută am vorbit despre elevul „clovnul clasei” și ce se ascunde în spatele acestei măști. Dacă ai ratat acel moment, îl poți reciti aici: 👉 [Momentul de educație emoțională #33]

Astăzi, vorbim despre ce faci când ai o clasă numeroasă, iar unii elevi au nevoie de sprijin suplimentar?


📌 În acest newsletter:

⌛ 1. Cum îți gestionezi timpul și atenția pentru fiecare copil, fără să te simți copleșită

Nu poți fi peste tot în același timp și e absolut normal. Nu e vina ta.

Dar poți să faci pași mici care să ajute pe toți copiii:

Alege ce este important pentru ora respectivă: poate doar să reușești să-i ții concentrați 15 minute sau ca toți să termine exercițiul 1.

Aplică regula 2 + 1: două intervenții scurte pentru grupuri de copii + o intervenție individuală pentru copilul care are nevoie urgentă de ajutor.

Oferă roluri utile copiilor activi. Exemplu de situație la clasă: Andrei se ridică mereu din bancă. În loc să te enervezi, oferă-i sarcină individuală care îl implică în mod constructiv (ex.: să împartă fișele colegilor, să te ajute mai des cu ștersul tablei și tot felul de sarcini care implică dinamism). Astfel, energia lui devine utilă și nu deranjează clasa.

💡 Amintește-ți: „nu trebuie să fie perfect, ci consecvent.”


❓ 2. Cum adaptezi lecțiile pas cu pas pentru copii cu ritmuri diferite

Nu trebuie să schimbi toată lecția pentru un singur copil. E suficient să ajustezi câteva detalii:

Pasul 1: pornește de la ce poate fiecare – oferă un exemplu vizual sau o sarcină mai simplă pentru cei care se blochează.

Pasul 2: grupează elevii astfel încât să se ajute între ei: un copil mai avansat cu unul care are nevoie de ghidaj.

Pasul 3: oferă „mini-victorii” – la finalul fiecărei etape, arată ce a reușit fiecare grup, nu doar cine a terminat totul.

Un elev cu cerințe speciale sau care vine dintr-un mediu vulnerabil are nevoie, în primul rând, să simtă că reușește ceva, chiar și puțin. Asta îi oferă încrederea și curajul să continue.


🤝 3. Rutine simple și semne vizuale care îi ajută pe copiii cu nevoi speciale

Copiii cu nevoi speciale sau care se pierd ușor în timpul sarcinilor au nevoie să vadă clar ce urmează și ce se așteaptă de la ei.

➡️ Creează un plan vizual pe tablă: „Ce facem acum / cât timp avem / cui cer ajutor / ce urmează după”.

➡️ Folosește cartonașe colorate pentru a-i ajuta: 🟢 VERDE – pot lucra singur, 🟡 GALBEN – am o întrebare/neclaritate, 🔴 ROȘU – am nevoie de ajutor imediat. În felul acesta te asiguri că are modalități de a transmite nevoile fără să deranjeze o dată la câteva minute.

➡️ Încheie ziua cu o rutină scurtă de reflecție: „Ce mi-a plăcut azi? Ce a fost greu?” – ajută copiii să-și recunoască emoțiile, iar tu primești feedback real.

Exemple de situații la clasă și cum poți aplica recomandările de mai sus:

👉 Ana, care se blochează mereu la citit, știe că poate arăta cartonașul galben și primește ajutor fără să atragă atenția celorlalți colegi care citesc în gând.

👉 Alexandru, care e mereu hiperactiv și se ridică din bancă, are rolul de „asistent pe materiale” – el e responsabil de împărțirea fișelor, caietelor, cartonașelor etc.


Știm că acest subiect este delicat, amplu și uneori greu de dus singură ca învățătoare.

Știm că nu ține doar de clasă, ci și de sistem, de legislație, de resurse, de sprijinul pe care îl primiți, și de multe ori, de sprijinul pe care nu îl primiți.

De aceea, nu vom epuiza totul într-un singur mesaj. Vom reveni asupra acestui subiect, îl vom desface în bucăți mai mici și îl vom privi din mai multe perspective:

  • copilul cu CES și nevoile sale reale;

  • rolul școlii și al cadrului didactic;

  • legislația și limitele ei;

  • 💛 și mai ales, partea emoțională – cum te simți tu, SuperDoamnă, cât duci și cât reușești.

💬 Suntem aici să te susținem, nu doar cu idei, ci și cu înțelegere, empatie și sprijin real.


💬 Hai să povestim:
În fiecare clasă e o poveste care merită spusă.

Ai avut un moment în care ai simțit că munca ta chiar a făcut o diferență pentru un copil mai special?

Povestește-ne despre un moment în care un copil cu CES te-a surprins sau te-a emoționat.

💌 Scrie-ne despre experiența ta, ne-ar bucura enorm să te citim ca să cunoaștem și mai bine adevăratele provocări și bucurii ale SuperDoamnelor la clasă.


P.S. Dacă ți-a plăcut subiectul de azi și vrei să ai la clasă mai multe instrumente prin care copiii să învețe autocontrolul și empatia, o să îți placă NOUL nostru workshop – „Eroii Curajului și ai Bunătății”.

😍 Primești peste 20 de activități la clasă, povești, exerciții, cântece educative (și distractive) – toate cu explicații și ghidaj pas cu pas.

💥 Până pe 21 noiembrie „Eroii Curajului și ai Bunătății” e la reducere 40% – 25 lei/elev (în loc de 42 lei) (campanie prelungită pentru perioada 15-21 noiembrie).

Vezi pe butonul de mai jos prețul final și cum te poți înscrie cu clasa 👇


Cu respect, 🫶

Raluca & Eugen de la BlissIQ

© Created with systeme.io