Momentul de Educație Emoțională #18
Momentul de Educație Emoțională #18
Nu știi ce să faci când observi că un copil are nevoie de sprijin, dar părintele lui refuză să te asculte? Încearcă aceste recomandări 👇
📖 Timp de citire: 7 minute
Dragă SuperDoamnă,
Acum două săptămâni am vorbit despre „De ce multor copii le e frică de matematică?” – un subiect care a atins multe inimi și a deschis ochii asupra emoțiilor din spatele aparentei „lene” sau „lipse de interes”.
Dacă nu ai reușit să-l citești sau vrei să-l recitești, îl găsești aici – Citește newsletter #17
Astăzi mergem mai departe cu un subiect sensibil, dar esențial pentru relația ta cu părinții și copiii din clasă: Când părinții nu văd ce vezi tu
📌 Știm că ai ochi nu doar pentru literele și cifrele din caiete. În fiecare zi, la clasă, reușești să observi și frici, rușine, gesturi care strigă după ajutor. Dar ce faci când părinții nu văd aceleași lucruri? Sau refuză să recunoască faptul că ai lor copii au nevoie de ajutor?
1️⃣ De ce unii părinți refuză să vadă suferința propriului copil?
E greu să accepți că puiul tău nu e bine. Pentru unii părinți, acest adevăr e dureros și tulburător. Le e teamă că au greșit undeva, că ceilalți îi vor judeca sau că, dacă recunosc problema, vor trebui să o rezolve, iar ei nu știu cum.
👉 Nu e lipsă de iubire. E un mecanism de apărare.
Poate ai întâlnit părinți care, deși își iubesc copilul nespus, deseori îți spun:
– „Nu are nimic, doar nu vrea să se concentreze.”
– „Face pe timidul, dar acasă vorbește nonstop.”
– „Trebuie doar să fie mai ambițios, îl copleșiți cu atenție.”
Aceste reacții nu vin din nepăsare, ci din neputință, din dorința de a proteja copilul și pe ei înșiși de o realitate greu de dus. Unii părinți poate au trecut ei înșiși prin frici și emoții pe care nu le-au putut exprima, care nu au fost niciodată înțelese sau discutate. Alții nu știu ce presupune sprijinul emoțional sau nu știu cui să ceară ajutor.
De aceea, a auzi de la tine, SuperDoamnă, că un copil are nevoie de mai mult decât teme și exerciții poate fi copleșitor. Poate declanșa vinovăție sau frică. Tocmai de aceea, blândețea cu care alegi cuvintele devine esențială.
2️⃣ Frici și rușine în relația părinte-învățătoare
SuperDoamnă, ai întâlnit părinți care devin defensivi din prima? Sau care spun…?
- „Nu are nimic, doar e obosit.”
- „Nu-l mai răsfățați.”
- „Lăsați-l să plângă, îi trece.”
Aici intervin rușinea și frica de a fi judecați ca părinți. Din păcate, multe mame și tați poartă deja povara unor critici din trecut – de la rude, prieteni sau chiar medici.
Ce poți face tu, SuperDoamnă, este să formulezi mesaje care nu apasă pe rană, ci oferă alinare.
Iată câteva formulări empatice care funcționează:
💬 „Sunt aici să vă susțin, nu să vă judec.”
💬 „Nu e ușor să fii părinte. Nici să fii copil. Dar împreună putem să-l înțelegem mai bine.”
💬 „Cred că, ascultându-l mai atent, am putea descoperi ce îl apasă. Uneori, copiii vorbesc în gesturi.”
💬 „E firesc să fie perioade mai dificile. Și noi, adulții, avem astfel de momente.”
3️⃣ Cum abordezi părinții care neagă suferința copilului lor – pas cu pas
🧩 Pasul 1: Observă, nu eticheta din start
❌ În loc de: „Cred că fetița dumneavoastră are o problemă de atașament.”
✅ Spune: „Am observat că în ultima săptămână stă mai mult singură la pauze și evită jocurile cu ceilalți colegi.”
❌ În loc de: „Băiatul dumneavoastră e foarte trist.”
✅ Spune: „Am observat că își pleacă privirea când îl întreb ceva și că deseori își roade unghiile când lucrăm la matematică.”
🧩 Pasul 2: Vorbește despre comportamente, nu despre emoții profunde
După ce ai împărtășit ce ai observat, pune o întrebare care îl implică activ pe părinte. Nu îl întreba „Ce ați făcut?”, ci „Cum credeți că se simte când...?”
✅ „Cum e acasă în perioada asta, s-au schimbat rutinele?”
✅ „Ați mai observat și dumneavoastră asta în alte contexte?”
🧩 Pasul 3: Oferă un context, nu un verdict
✅ „Unii copii reacționează așa când sunt obosiți, copleșiți sau simt că nu se ridică la așteptările celorlalți. Poate ar fi de ajutor să fim mai blânzi o perioadă.”
✅ „Uneori, copiii își exprimă fricile altfel decât ne-am aștepta. E normal să nu înțelegem totul din prima, dar e minunat când suntem atenți și ne pasă.”
🧩 Pasul 4: Fii aliat, nu judecător
Părinții se deschid mai ușor când simt că NU sunt acuzați, ci susținuți. Poți spune:
„Știu că vă doriți ce e mai bine pentru el. De aceea am vrut să vă împărtășesc ce văd și eu în clasă.”
Acești pași nu bagă vina în buzunarul nimănui. Din contră – deschid ușa unui spațiu sigur de comunicare. Un spațiu în care părintele nu se simte judecat, ci susținut, și copilul poate primi ajutor, fără presiune.
🎯 Întrebare pentru tine, SuperDoamnă:
❓Ce i-ai spus unui părinte care nu voia să accepte că micuțul său are nevoie de ajutor emoțional? Cum i-ai prezentat situația, fără să-l faci să se simtă atacat sau judecat?
📫 Scrie-ne răspunsul tău printr-un Reply la acest e-mail și povestește-ne experiența ta.
Îți mulțumim că ești alături de acești copii – mereu cu ochii și inima deschisă.
Cu recunoștință, 🫶
Raluca & Eugen de la BlissIQ
